Pot doar incepe asa cu o poveste care a fost scrisa de Ana despre duminica noastra… eu, ea si gandurile
“ce liniste e aici sub podul asta.”
“mmda”
“iti auzi gandurile aici.”
“da”, si a ras ca si cand as fi prins-o furand putin peste afumat taiat pentru sosul de paste.
“as vrea sa treaca trenul acum pe calea ferata de deasupra noastra.sa ne taie gandurile.”
a fugit ca un copil care se desprinde de mana ta pentru ca a vazut o jucarie in vitrina.
“ce faci acolo?”
“ma uit la luna.uite cum intra in nori”,mi-a spus cu gura.
“ma uit la tot ce am trait si la tot ce am pierdut ,si ma pregatesc pentru ce voi trai si voi mai pierde “,mi-a spus cu ochii….dar oricum ii auzeam gandurile.
